Sărbătoarea Hramului 2026
Publicat pe 14 iunie 2026

În Duminica Rusaliilor, 31 mai 2026, Parohia Ortodoxă Română Düsseldorf și-a sărbătorit hramul de vară. După Sfânta Liturghie și Vecernia Rusaliilor, credincioșii au participat la sărbătoarea de vară în Düsseldorf-Wersten.
Într-o atmosferă de comuniune, membrii parohiei au petrecut momente de bucurie și odihnă sufletească.
Grupul de dans „Bucurie Românească”, condus de doamna conferențiar universitar dr. Raluca Mincu, a dat și la această sărbătoare o reprezentație deosebită de dansuri populare românești, care au fost aplaudate cu mult entuziasm.
Asociația Profesorilor Români din NRW a pregătit, de asemenea, o surpriză de Ziua Copilului, oferind copiilor prezenți bucuria unei înghețate speciale.
Sărbătoarea a continuat până seara și a odihnit, ca de fiecare dată, sufletele celor care caută bucuria comuniunii.




